Simona Halep, în sfârșit o veste bună! Românca e pe tabloul principal al turneului de la Cincinnati

Simona Halep, în sfârșit o veste bună! Românca e pe tabloul principal al turneului de la Cincinnati
  • Publicat:
  • Actualizat:

În sfârșit o veste bună pentru fanii Simonei Halep, după o lungă perioadă în care campioana tenisului a absentat din circuit! Simona s-a înscris la turneul WTA 1.000 de la Cincinnati (SUA), în perioada 16 – 22 august. 

Simona Halep (29 de ani) își pregătește revenirea în circuitul de tenis feminin, iar eleva lui Darren Cahill (55 de ani) va ataca sezonul de hard american! Halep se află pe tabloul principal al puternicului turneu de la Cincinnati, la care românca a disputat două finale în carieră, ambele pierdute: 1-6, 0-6 cu Garbine Muguruza (Spania) în anul 2017, respectiv 6-2, 6-7(6), 2-6 cu Kiki Bertens (Olanda)

Simona Halep nu a mai jucat niciun meci oficial din 12 mai, atunci când s-a accidentat serios în meciul cu Angelique Kerber (Germania), în turul secund la Roma, la scorul de 6-1, 3-3. Simona a suferit o ruptură la gamba stângă, fapt pentru care a fost nevoită să se retragă de la Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice.

Simona Halep, în sfârșit o veste bună! Românca s-a înscris la turneul de la Cincinnati

Vestea bună este aceea că Simona Halep s-a înscris la turneul de la Cincinnati, iar fanii vor avea ocazia să o vadă într-un concurs oficial în mai puțin de o lună! Halep va fi abia a 10-a favorită a competiției din seria WTA 1.000, după ce constănțeanca a pierdut teren în clasament!

Ea va părăsi Top 10 WTA după 7 ani chiar înaintea turneului de la Cincinnati. După aceea, Simona va merge direct la US Open, ultimul Grand Slam al sezonului, în perioada 30 august – 11 septembrie.

Adversare de foc pentru Halep la turneul de la Cincinnati

Halep va avea adversare foc la turneul de la Cincinnati! Favorită principală este Ashleigh Barty, lider mondial și campioană la Wimbledon 2021! Practic, nicio jucătoare din Top 10 nu va lipsi de la Cincinnati, pe tabloul principal fiind acceptate și:

Naomi Osaka (Japonia), Aryna Sabalenka (Belarus), Sofia Kenin (SUA), Bianca Andreescu (Canada), Elina Svitolina (Ucraina), Karolina Pliskova (Cehia), Iga Swiatek (Polonia), Garbine Muguruza (Spania) sau Barbora Krejcikova (Cehia). De asemenea, Sorana Cîrstea (România), fosta colegă a Simonei din naționala de Fed Cup, se află și ea pe listă.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×